Naiv

20190720_184453

Înainte să merg
Am zburat
Acum vreo 50 ani
Știu că atunci
Eram fericit
Și de atunci
Tot am mai zburat
Dar nu am mai fost
Niciodată
Atât de fericit
Știu doar
Că atunci
Au fost primii pași
Spre zbor
Și tot de atunci
Tot mai caut
Fericirea
Ce naiv

Advertisements

Celor doi “N”

20190718_140139.jpg

“Mergeam pe o plajă, iar Dumnezeu pășea alături de mine,
Pașii ni se imprimau pe nisip, lăsând o urmă dublă:
Una era a mea, cealaltă a Lui.
Atunci mi-a trecut prin minte ideea ca fiecare din pașii noștri
Reprezentau o zi din viața mea…
M-am oprit ca să privesc in urmă
Și am revăzut toți pașii care se pierdeau in depărtare.
Dar am observat că in unele locuri, in loc de două urme,
Nu mai era decât una singură…
Am revăzut filmul vieții mele…
Ce surpriză!
Locurile in care nu se vedea decât o singură urmă
Corespondeau cu zilele cele mai intunecate ale existenței mele:
Zile de neliniște și de rea-voință,
Zile de egoism sau de proastă dispoziție,
Zile de încercări și de îndoială,
Zile de nesuportat,
Zile in care eu fusesem de nesuportat…
Și atunci, intorcandu-mă spre Domnul, am îndrăznit să-i reproșez:
„Totuși ne-ai promis ca vei fi cu noi in toate zilele!
De ce nu ți-ai ținut promisiunea?
De ce m-ai lăsat singur in cele mai grele momente din viață,
In zilele când aveam cea mai mare nevoie de Tine?…”
Iar Domnul mi-a răspuns:
„Dragul meu, zilele pentru care n-ai văzut
Decat o singură urmă de pași pe nisip
sunt zilele in care te-am purtat pe brațe…”
Mary Stevans

Mărturisire

20190713_130051

Mărturisire – Liviu Rebreanu

„Astăzi însă, știu și înțeleg că iubirea este făcută pentru cei umili, că cei mândri nu vor putea iubi niciodată. Cei mândri își închipuiesc că nu au trebuință de inimă; ei nu vor decât să cucerească, mereu să biruiască; ei cred, în sfârșit, că și în iubire succesul e tot. Dorințele lor poate se vor împlini, poftele lor poate vor fi mulțumite, da. Dar, vai, iubirea n-au s-o cunoască niciodată!
Căci iubirea cere supunere, o supunere oarbă ca și credința. In iubire n-ai să fii convins niciodată. Tot ce nu e supunere și devotament nu e iubire. Trebuie să trăiești mult, trebuie să suferi mult, trebuie să pricepi mult pentru ca inima ta să fie în stare a primi iubirea. Cei ambitioși, cei mândri, cei obraznici și nerecunoscători nu pot ști ce este iubirea și, așa, cei mai mulți dintre noi de abia la vârsta de cincizeci de ani începem să înțelegem iubirea, atunci, deci, când e prea târziu.
Pe mine viața m-a frământat, m-a umilit; mie viața mi-a mulcomit glasul. Astfel am ajuns să nu mai spun ca ele nu merita să fie iubite, ci să strig pretutindeni: știu să iubesc, fiindcă am învățat a plânge, a suspina și a mă resemna!
Astăzi aș vrea și eu să nu iubesc, aș vrea să fiu iar mândru, ambițios, cuceritor. Dintr-asta se vede că sunt îndrăgostit! Dacă aș cânta din syrinx te-aș duce într-o poiană scăldată de lună, într-o poiană unde încă nu s-a încuibat mândria omenească, și ți-aș șopti la ureche cântecul celor iubiți. Atunci poate ai pricepe și tu că iubirea nu cunoaște ceea ce lumea numește “a fi iubit”.
Te iubesc pentru că mă iubești: aceasta e un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, și nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc: aici începe iubirea. Îți mulțumesc din suflet că te iubesc: acesta este cântecul iubirii. Omul îndrăgostit nu zice: te iubesc pentru că ești oachesă; nici: te iubesc pentru că ești bună. Omul îndrăgostit zice: te iubesc cu toate că ești oachesă, cu toate că ești bună, și te-aș iubi chiar dacă ai fi blondă sau dacă ai fi rea.
Poezia, zic unii, a falsificat iubirea. Poezia a făcut cântece, statui, versuri din sentimentul simplu și firesc ce a fost odinioară iubirea, a făcut nebuni din oameni care, și altmintrelea, erau cam porniți spre nebunie, a făcut gurmanzi din oamenii care până atunci erau înfometați. Eu însă zic că nu există poet, muzicant, pictor sau sculptor mai mare ca un îndrăgostit. Pentru ca artistul să înțeleagă poezia cea mare a suferinței trebuie mai întâi să fi fost îndrăgostit. Nu poeții au făcut iubirea, ci iubirea a făcut pe poeți! Iar eu care citesc bucuros în stele și-mi fac o plăcere dintru a așterne slovă lângă slovă, pot să jur că în slovele noastre umile sunt scrise toate tainele de amor ale cerului înstelat.
O, vanitas, vanitatum vanitas! Zice profetul. Toate suferințele sunt deșarte! Îți șoptește un glas dinăuntru. Sărutări, lacrimi, iubire: toate sunt deșertăciuni mari, nimicuri pline de durere.
Și totuși, pentru aceste nimicuri deșarte, pentru aceste deșertăciuni nepătrunse aș fi în stare acum să-mi dau tot ce am mai scump pe lume, aș fi în stare să-mi dau chiar viața.
Nu știu dacă e bine ceea ce fac sau e rău, dar simt că, dintre toate deșertăciunile lumești, am ales pe cea mai frumoasă, care e și cea mai frumoasă, fiindcă e cea mai deșartă din toate.”

Albastru

20190710_105031

Albastrul acela de Deltă
Îmi amintește mereu
De tine
De privirea ta
Ingenuă
Și de silueta ta
Zveltă
Îmi amintește de
Culoarea cerului
Reflectată în apele mării
La gurile de vărsare
Ale Dunării
Atunci iubeam amândoi
Aceiași culoare
Albastru

De ce

20190709_152743

De ce să rămâi
De ce să stai
De ce să continui
Să crezi că ești
În rai
Când drumul
A fost pavat
Cu smoală
Iar raiul nu e
Rai
A fost și chin
Și putregai
A fost și teamă
Și îndoială
Nu este mister
Este și boală
De ce te minți
De ce mai stai

Fructul oprit

20190706_112653

Cand vrei să vezi
Doar trebuie să simți
De fapt
Nu trebuie nimic
E de ajuns doar…
Să visezi
Mai greu e sa imiți
Atingerea sărutului
Și gustul
Fructului oprit
Cand simți să simți
Nu trebuie să vezi
E de ajuns doar…
Să atingi
Sau să visezi
Că fructul nu-i oprit
De fapt
E de ajuns…
Să nu te minți